În luna februarie 2023, în cadrul investițiilor finanțate prin Planul Național de Reformă și Reziliență (PNRR) privind „Dezvoltarea serviciilor de educație timpurie complementare”, au fost proiecte pentru care s-au dat bani prin Componenta C15: Educație. Astfel, la Valea Danului, pe 24.02.2023, s-a primit aviz favorabil pentru noi dotări aduse școlii din comună, în cadrul apelului competitiv de proiecte pentru „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe”, un mare câștig pentru elevii de la școala gimnazială din localitate.

Primarul Vasile Preda ne-a informat, în luna august 2023, că au fost depuse actele și pentru „Școala verde”, în urma cărora se puteau primi pompe de căldură, panouri fotovoltaice, pergole pentru curtea școlii, mese pentru tenis în aer liber și altele. Ei bine, în ultimele zile ale lunii decembrie, edilul-şef ne-a comunicat cu satisfacţie că Şcoala Gimnazială Valea Danului se afla pe Lista intermediară a proiectelor admise în etapa de evaluare a eligibilităţii în cadrul Apelului PNRR/2023/C15/MEDU/I10 „Construirea şi dezvoltarea unei reţele-pilot de şcoli verzi”. Viitorul sună bine pentru elevii localităţii din vecinătatea Primului Oraş Regal al României, Curtea de Argeş!…

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.