Sunt mândră că sunt din Argeș, astăzi, poate mai mult ca oricând! Atât la Suseni, cât și la Domnești se sărbătorește Ziua Comunei. În fiecare an, cu ocazia acestor festivități, se adună oameni unul și unul, gospodari toți, dar care știu la fel de bine să ducă mai departe ospitalitatea, tradițiile și cultura noastră argeșeană.

Este acel moment special în care prieteni dragi se revăd cu mare bucurie, când seniorii și tinerii se bucură împreună de timp prețios petrecut împreună, când tarabele meșteșugarilor și producătorilor locali abundă cu o ofertă din cea mai variată. Este genul de sărbătoare locală care modelează sănătos comunitățile, care unește oamenii și care generează amintiri prețioase, dar și planuri noi de viitor.

Dacă aveți azi drum prin Argeș, nu ratați cele două evenimente, și în special tradiționalul Dans al torțelor și focul de artificii specifice pentru această sărbătoare la Suseni.

Felicitări Ion Doru Smădu, primarul comunei Domnești și Doru Radu, primarul comunei Suseni, pentru că și anul acesta sunteți sufletul acestui frumos obicei!