În paralel, la nivel local continuă lucrările la rețeaua de canalizare. Se lucrează pe străzile Cearșor, Rogoz și Măceșului. De asemenea, în plină desfășurare sunt și lucrări de reabilitare energetică a sediului administrativ al comunei, cu fonduri accesate prin PNRR. Nu în ultimul rând, în scurt timp vor începe și lucrări de extindere a rețelei de gaze prin Programul de Investiții ”Anghel Saligny”. Acestea se vor derula pe o lungime de 4 km, în satele Ungureni, Valea Iașului, Bărbălătești și Borovinești, ne-a spus primarul Cristian Enescu.