Condiții specifice:

a) Studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul științelor JURIDICE/ECONOMICE.
b) Absolvent cu diplomă de studii universitare de master în domeniul științelor ECONOMICE/JURIDICE.
c) Vechime în specialitatea studiilor: -.
d) Cunoştinţe de operare (necesitate și nivel): Microsoft Office, nivel mediu.
e) Abilităti, calităţi și aptitudini necesare: abilităţi de comunicare, obiectivitate, integritate, capacitatea de analiză şi sinteză, capacitatea de a lucra în echipă și independent, gestionarea eficientă a resurselor alocate, asumarea responsabilității, adaptabilitate, creativitate și spirit de inițiativă, capacitatea de a fi ordonat/organizat, operativitate în luarea deciziilor.
f) Cerinţe specifice: disponibilitate pentru delegări, pentru lucru în program prelungit în anumite condiţii, pentru deplasări frecvente la Unitățile Administrativ Teritoriale partenere, posesor permis de conducere categoria B.
e) Limbi străine: constituie un avantaj cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională.
f) Constituie avantaj deținerea unor competențe profesionale în domeniul audit intern, managementul riscului/control intern, contabilitate, achiziții publice, urbanism și amenajarea teritoriului.

Candidații pentru funcția de auditor intern în sectorul public vor depune, în vederea obținerii avizului, pe lângă documentele menționate mai sus, și următoarele documente, conform prevederilor pct. 2.3.4.1.1 al CAP. II din H.G. nr. 1086 din 11 decembrie 2013 pentru aprobarea Normelor generale privind exercitarea activităţii de audit public intern:

a) o declarație privind respectarea prevederilor art. 22 din Legea 672/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la incompatibilitățile auditorilor interni;
b) o lucrare în domeniul auditului public intern;
c) două scrisori de recomandare de la persoane cu experiență în domeniul auditului intern.

Calendarul de desfăşurare a concursului pentru ocuparea posturilor vacante pe perioadă determinată de auditori interni în sectorul public:

1. Depunerea dosarelor de concurs până pe data de 11 martie 2025, ora 14.00, la sediul ADI „Consorţiul Zonal Topoloveni” din strada Calea Bucureşti nr. 111, corp A3, etaj 1, Topoloveni, județ Argeș.
2. Selecția dosarelor: 12 martie 2025.
3. Susţinerea interviului de către candidații pentru funcția de auditor intern în sectorul public, cu şeful Serviciului de audit public, în vederea obţinerii avizului, în data de 14 martie 2025, ora 10.00.
4. Comunicarea avizului se va face în data de 14 martie 2025, ora 15.00, personal candidatului pentru funcția de Auditor intern în sectorul public, la sediul asociației.
5. Depunerea contestațiilor cu privire la avizul obținut, respectiv soluționarea contestațiilor pentru funcția de auditor intern în sectorul public: 17 martie 2025, ora 12.00 (dacă este cazul).
6. Proba scrisă în data de 19 martie 2025, ora 10.00, la sediul asociației.
7. Afişare rezultate probă scrisă în data de 19 martie 2025 ora 15.00.
8. Depunerea contestațiilor cu privire la rezultatele obținute la proba scrisă pentru funcția de auditor intern în sectorul public, 20 martie 2025, ora 10.00.
9. Afișare rezultate proba scrisă după depunerea contestațiilor, 20 martie 2025, ora 15.00.
9. Proba interviu în data de 21 martie 2025, ora 10.00, la sediul asociației.
10. Afişare rezultate proba interviu, în data de 21 martie 2025 ora 14.00.
11. Depunerea contestațiilor, respectiv soluționarea contestațiilor cu privire la rezultatul obținut la proba interviu, 24 martie 2025, ora 12.00.
12. Afișare rezultate finale, 25 martie 2025, ora 15.00.

Detalii privind bibliografia de concurs sunt disponibile la sediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Consorțiul Zonal Topoloveni” din strada Calea Bucureşti nr. 111, corp A3, etaj 1, Topoloveni, județul Argeș și la nr. tel. 0764.752.998.