Societatea Apă Canal 2000 SA anunță sistarea furnizării apei potabile în municipiul Pitești, în ziua de vineri, 2 octombrie 2026, în intervalul orar 09:00 – 11:00.

Măsura îi va afecta pe consumatorii de pe strada Depozitelor și este necesară pentru executarea lucrărilor de cuplare a unui branșament de apă pentru hidranți la rețeaua publică de alimentare.

Reprezentanții societății își cer scuze pentru disconfortul creat și le recomandă utilizatorilor afectați să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii.

Pentru informații suplimentare sau pentru semnalarea altor probleme la rețelele de apă și canalizare, cetățenii pot contacta serviciul Call Center (nonstop) la numărul de telefon 0248 223 237 sau pot consulta site-ul oficial www.apacanal2000.ro.