„Printre cele mai importante investiții și proiecte aflate în derulare în comuna Căteasca se numără înființarea rețelei de canalizare în satele Cireșu, Siliștea și Gruiu – lucrare pentru care a fost alocată o cofinanțare de 600.000 de lei de la Consiliul Județean, reabilitarea energetică a sediului Primăriei și dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente IT a unităților școlare din localitate.
De asemenea, anul acesta vom începe construcția unui parc fotovoltaic în comună, pentru a produce energie din surse regenerabile în scopul susținerii iluminatului public. Chiar zilele trecute am semnat contractul de finanțare a proiectului derulat cu fonduri din PNRR, prin Ministerul Energiei”, a precizat primarul Liviu Năstase.
Nu în ultimul rând, în această perioadă continuă pe plan local acțiunile de igienizare și curățare a domeniului public, acțiuni specifice sezonului de primăvară.
