Cu ocazia Zilei Eroilor, în localitate au fost organizate ceremonii de comemorare a celor ce și-au dat viața pentru patriei. La Monumentele Eroilor din localitate, reprezentanți ai Primăriei Căteasca, elevi și dascăli au depus coroane și jerbe de flori, în semn de recunoștință față de sacrificiul suprem făcut de înaintașii noștri, ne-a spus primarul Liviu Năstase.

De asemenea, se fac pași importanți și în domeniul modernizării drumurilor din localitate. În cursul lunii mai a fost semnat contractul de lucrări pentru proiectul „Asfaltare drumuri locale în satul Coșeri”. În curând vor începe lucrări de asfaltare a patru străzi din acest sat, a încheiat şeful administraţiei publice locale.