Primarul Cristian Ciobanu are pentru locuitori vești bune în ceea ce privește ruptura de mal de la Răcorești: lucrările pentru realizarea zidului de sprijin, pe o lungime de 300 m, și refacerea drumului, sunt în faza de licitație. „În sfârșit, dosarul depus de noi și aprobat spre finanțare de luni bune a intrat în ultima fază premergătoare lucrărilor efective, adică licitația. După finalizarea licitației, se va trece la realizarea proiectului tehnic, care durează cel puțin o lună, ceea ce înseamnă că implementarea propriu-zisă va începe din primăvara anului viitor”, a declarat edilul-şef.

Din păcate însă, nu sunt vești în legătură cu modernizarea drumurilor – proiect depus tot prin Compania Națională de Investiții. „De altfel, noi avem depusă o situație pentru primirea unor fonduri de urgență pentru drumurile afectate de calamități. Am văzut pe lista oficială că Argeșul nu a primit niciun ban din Fondul de Urgență, deși știu că foarte multe localități din județul nostru au fost grav afectate de ploile dinaceastă vară”, ne-a spus cu tristeţe șeful administraţiei publice locale din Cepari.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.