Începând din luna octombrie, comuna Slobozia are un nou primar! Liberalul Constantin Cojocaru a câștigat alegerile din vara acestui an și va conduce administrația publică locală în următorii patru ani. Consilier local încă din anul 2004, viceprimar al comunei timp de două mandate, actualul edil-şef vine cu o nouă abordare privind comunicarea între cetățeni și autorități, dar și cu planuri clar stabilite pentru viitor.

„Încep prin a mulțumi, din nou, cetățenilor comunei Slobozia pentru încrederea acordată și prin a le transmite că ușa mea va fi permanent deschisă pentru toți oamenii din comună! Voi asculta problemele și sfaturile tuturor. Am preluat acest mandat cu responsabilitate, dar și cu o viziune nouă asupra modului în care administrația publică locală trebuie să lucreze în folosul oamenilor. Cu toții suntem locuitori ai comunei Slobozia, trebuie să fim uniți, să facem echipă pentru binele comunității!

La nivel executiv, colectivul Primăriei Slobozia rămâne același, iar în Consiliul Local sper să avem colaborare și să realizăm împreună lucruri frumoase, spre binele locuitorilor. Pentru funcția de viceprimar al comunei este propus domnul Florea Sîrbu.

Voi continua toate proiectele bune aflate în derulare! Îmi sunt cunoscute, pentru că am contribuit la ele în calitate de viceprimar. Voi veni însă și cu proiecte noi, care să contribuie la modernizarea localității. Punctual, în prezent avem de achitat lucrări executate la investițiile finalizate în acest an, și mă refer aici la asfaltarea drumurilor locale prin Programul Anghel Saligny și la amenajarea gardului la Dispensarul Medical.

Continuăm lucrările de reabilitare moderată a Școlii Nigrișoara, cu fonduri prin PNRR, iar unitățile de învățământ din comună sunt în curs de dotare cu mobilier și echipamente IT, tot cu fonduri prin PNRR. În scurt timp începe și etapa a II-a a lucrărilor de modernizare a iluminatului public, cu fonduri prin AFM.

2025 va fi un an dedicat eforturilor de a aduce noi fonduri în comună pentru derularea de investiții. Lucrăm deja la o documentație în vederea amenajării unei săli de sport lângă Școala Gimnazială Slobozia, proiect care va fi depus la ADR Sud-Muntenia. De asemenea, vreau să dăm un alt aspect curților unităților de învățământ, să reorganizăm spațiul exterior și să reabilităm sălile de clasă din grădinițe și școli.

În ceea ce privește infrastructura localității, obiectivele prioritare sunt extinderea rețelei de canalizare și asfaltarea drumului de legătură cu DJ 702F. Și pentru că tehnologia evoluează și noi trebuie să ținem pasul cu ea, un obiectiv viitor este reducerea costurilor cu energia electrică consumată la nivel public (instituții, iluminat) prin amenajarea unui parc fotovoltaic. Toate aceste propuneri sunt corelate, în mod evident, cu felul în care se vor aplica programele naționale de investiții și se vor ivi oportunitățile de finanțare”, a declarat primarul Cojocaru după depunerea jurământului.