Primăria Municipiului Curtea de Argeș informează cetățenii că, în data de 22 iulie 2025, la Adăpostul de câini din Curtea de Argeș (str. Victoriei, nr. 102S), va avea loc o nouă campanie gratuită de sterilizare pentru câini și pisici. Programările se pot face la numărul de telefon 0743.539.600, de luni până vineri, în intervalul orar 08.30-15.30.
Campania este organizată în colaborare cu: Smeura – Sterilizări Gratuite, Asociația Tierhilfe Hoffnung, Pawprints to Freedom (Marea Britanie). În luna iunie au fost sterilizate numai 24 animale. Reamintim că sterilizarea este esențială pentru controlul populației de animale și pentru prevenirea abandonului.
Primăria Curtea de Argeș încurajează toți cetățenii să fie responsabili și să participe la această acțiune. Vă mulțumim pentru implicare!
