Pe parcursul lunii iulie vor demara lucrările de asfaltare a trei tronsoane rutiere: Drumul Caracal și Drumul lui Dumitrache, la Valea Nandrii, și încă un tronson în zona fabricii Gestamp Beycelik România. Tot la Gestamp va fi amenajat și un canal pentru scurgerea apelor pluviale.
Între timp, administrația din Dârmănești s-a reorientat în privința construirii unui dispensar nou. Astfel, se are în vedere achiziționarea unui teren în satul de reședință, pe care se va ridica viitoarea unitate sanitară care va găzdui trei cabinete pentru medicina de familie și un cabinet pentru recoltarea de analize medicale. Terenul se află la o distanță de 50 de metri de actualul dispensar care funcționează într-o clădire extrem de veche.
În paralel, la Piscani se va construi o altă unitate sanitară, care va include un cabinet de reumatologie și unul de recoltare a analizelor, a spus primarul Emilian Ciolan.
