În paralel se lucrează la două obiective ce vizează infrastructura școlară. „La sala de sport punem acoperișul. Urmează tencuirea, atât pe interior, cât și pe exterior. Încet, încet, ne apropiem de finalizarea construcției. În această perioadă ne vom ocupa și de dotări, pentru că ne dorim ca elevii să-și poată desfășura orele de Educație fizică în noua sală încă din această iarnă.
Cam în același stadiu al lucrărilor se află și noul corp de clădire al şcolii gimnaziale, acolo unde realizăm o sală pentru bibliotecă, o sală de studiu, secretariat și două birouri destinate conducerii unității de învățământ”, a declarat primarul din Dârmănești, Emilian Ciolan.