„Anul acesta vom demara lucrări la două construcții cu destinație administrativă, la Valea Nandrii și Piscani. Intenționăm să finalizăm lucrările la Sala de sport din perimetrul Școlii Gimnaziale și vom amenaja un nou loc de joacă, la Grădinița Negreni. Vom continua campania de asfaltare prin modernizarea a încă șase drumuri, în lungime totală de aproximativ 2,5 km. Totodată, vom aloca bani și pentru realizarea unui canal betonat la Piscani, pe o lungime de 600 metri.
De asemenea, vom demara lucrări de regularizare a Văii Rizii, prin realizarea unui canal betonat. Investiția va fi multianuală. Recent am obținut toate avizele pentru realizarea unui foraj de mare adâncime la Piscani, în vederea suplimentării debitului de apă, așa că ne putem apuca de lucru.
Nu în ultimul rând, am prevăzut bani din bugetul local pentru obținerea a patru avize necesare demarării proiectului de înființare a primei rețele de canalizare și stație de epurare în satele Negreni și Piscani. Este vorba despre un proiect amplu, finanțat din fonduri guvernamentale, prin Programul Anghel Saligny”, a spus primarul Emilian Ciolan.