# Sărbătorile Pascale sunt și un bun prilej să petrecem timp în natură.
Paştele este cea mai importantă sărbătoare creștină. De Paști se sărbătorește Învierea Domnului Iisus Hristos, care simbolizează, de fapt, fundamentul creștinismului. Sărbătorile Pascale sunt un prilej bun să petrecem timp cu familia, dar și timp în natură, dat fiind faptul că aceste zile de sărbătoare sunt libere. Tocmai de ceea, chiar și în această perioadă, Cetatea Poenari, adevărată cetate a lui Vlad Țepeș, își așteaptă vizitatorii. Astfel, Cetatea Poenari – Cuibul Vulturilor – va fi deschisă după un program special:
# 17-18 aprilie 2025 – deschis între orele 10:00-18:00 (program normal). Ultimul grup urcă la ora 17:00.
# 19 aprilie 2025 – deschis între orele 10.00-14.00. Ultima urcare la ora 13.00.
# 20 aprilie 2025 (duminică) – închisă.
# 21 aprilie 2025 – deschis între orele 10.00 -14.00. Ultima urcare la ora 13.00.
Programul normal de vizitare va fi reluat începând de marți, 22 aprilie 2025.
Ridicată în vârf de munte, acolo unde doar vulturii stăpânesc cerul, Cetatea Poenari este una dintre cele mai frumoase și mai spectaculoase cetăți din țară. Cu ale ei 1.480 de trepte și cu toate legendele legate de Vlad Țepeș, cetatea atrage atât turiști din țară, cât și de peste hotare.
Trackback-uri/Pingback-uri