M-am decis să nu mai comentez afirmațiile făcute de tot felul de habarniști care nu știu absolut nimic despre administrație 🏛️, dar se exprimă în spațiul public. Din păcate, numărul acestora pare tot mai mare 📈, iar aparițiile lor nu fac decât să dezinformeze tot mai mult opinia publică 📰 prin distorsionarea, cu rea-voință, a adevărului.

Acestea fiind spuse, din respect pentru argeșeni, mă văd totuși nevoit să vă aduc în atenția o serie de clarificări, în urma unor afirmații în privința Laboratorului de Radioterapie ⚕️, făcute de postacul numit pe funcția de subprefect al județului și în diverse C.A.-uri bine plătite din bani publici 💰.

📌 Proiectul construirii și dotării Laboratorului de Radioterapie ESTE și A FOST permanent în grafic. De fapt, proiectul nostru a fost unul dintre puținele din țară care se aflau în grafic. Și subliniez aici că din 22 proiecte pentru spitale, doar 8 vor mai fi finalizate la nivel național! 🏥

📊 La acest moment, progresul fizic și valoric al contractului este de 54,03%. Și mai trebuie subliniat că, vorbind de un laborator de radioterapie, întreaga construcție este, de fapt, concepută în funcție de utilitatea pe care trebuie să o aibă aparatura medicală, care reprezintă 55% din valoarea totală a proiectului.

🔬 Această aparatură a fost deja comandată și urmează să fie adusă, probabil, în luna decembrie, pentru a fi și montată în corpul clădirii. La momentul primei raportări, înainte ca Ordonanța să fie adoptată (luna august 2025), aparatura nu fusese comandată deoarece nu o puteam aduce mai devreme! Simpla conservare a acestor tehnologii de ultimă generație este mult prea complexă.

💡 Inima noului laborator o va reprezenta tehnologia IMRT-VMAT (Intensity-Modulated Radiation Therapy – Volumetric Modulated Arc Therapy), una dintre cele mai avansate metode de radioterapie disponibile în prezent la nivel mondial, care permite administrarea tratamentului cu o precizie milimetrică, reducând la minimum efectele secundare asupra țesuturilor sănătoase și maximizând eficiența în tratarea tumorilor. Și dau acest amănunt pentru argeșenii care au sau ar putea avea nevoie de aceste servicii, nu pentru oameni politici lipsiți de conținut care aruncă cu mizerie în tot ceea ce se construiește în acest județ și ling clanțele ușilor pentru a fi numiți într-o funcție, doar ca să aibă din ce trăi!

⚛️ Acceleratoarele de particule nu sunt totuna cu filtrul de ulei de la Audi A5!

Din păcate, Guvernul României a negociat la Comisia Europeană ca toate proiectele din țară, în mod general, care nu aveau la un anumit moment un stadiu de 35% 📉, să fie mutate de pe PNRR pe alte axe de finanțare sau suspendate ⛔. Nu s-a ținut cont de specificul fiecărei investiții – pur și simplu au fost luate decizii „din pix”. ✍️ Or, repet: la noi, cea mai mare parte a valorii proiectului este dată de aparatură!

Să spui acum că acest proiect a fost salvat de premierul Ilie Bolojan este ca și cum ai spune că plimbi o bătrânică pe la semafor 🚦, prin fața trecerii de pietoni, deși ea nu vrea să traverseze!

⚠️ Nimeni nu ne-a făcut niciun favor! Din contră, în ciuda explicațiilor pe care le-am dat cu toții, mutarea pe o nouă axă de finanțare va produce o serie de provocări. Calitatea specialiștilor noștri îmi dă convingerea că le vom depăși. Vă dau asigurări că, la anul, acest laborator de radioterapie va fi funcțional!

🎯 Ambițiile noastre sunt ca Argeșul să devină un centru puternic în depistarea și tratarea cancerului. Avem la Spitalul Județean de Urgență Pitești specialiști de elită 👨‍⚕️, precum dr. Man George Mihai, medic primar anatomopatolog, expert în diagnostic citologic, sau dr. Uscatu Constantin Daniel, medic primar cu specializare în genetică moleculară. Echipelor pe care le coordonează le vom pune la dispoziție echipamente de top precum acceleratoare liniare de particule (15 MV), computer tomograf simulator, sistem complet de planificare și conturare a tratamentelor, sistem de imobilizare a pacienților, sistem de înregistrare și verificare a parametrilor și echipamente de dozimetrie de înaltă precizie. ⚗️

Refuz să îmi mai pierd timpul ⏳ cu indivizi care nu știu nimic despre viață, pentru că miza noastră este cu totul alta: grație acestui laborator ⚕️, Spitalul Județean de Urgență Pitești va putea oferi tratament pentru aproximativ 1.000 de pacienți anual 👥, facilitând accesul rapid la terapii salvatoare pentru bolnavii din Argeș și județele limitrofe. Și asta este mare lucru, mai ales că vorbim de situații medicale extrem de dificile.

#Radioterapie #Sanatate #Investitii #Adevarul #CJArges #SpitalulJudeteanPitesti #Argeș #Dezvoltare #ProiecteEuropene #PNRR #ImpreunaPentruArges #StopDezinformarii #ViitorulInseamnaSanatate