„Creșterea alarmantă a numărului de cazuri de la nivelul județului Argeș a fost extrem de vizibilă și în mediul rural. Acesta este motivul pentru care, împreună cu DSP Argeș, reprezentanți ai cadrelor medicale și primari ai unităților administrativ-teritoriale am luat decizia ca maratonul vaccinării din acest weekend să înceapă de joi în mediul rural, urmând să continue și în orașele argeşene, astfel: 28.10.2021, comuna Căldăraru şi comuna Băiculești; vineri, 29.10.2021, Căminul de Bătrâni din Călinești – doar pentru cei care sunt îngrijiți în acel centru; sâmbătă, 30.10.2021, comuna Albeștii de Argeș, comuna Vedea, Centrul de Asistență și Îngrijire Bascovele; duminică, 31.10.2021: municipiul Pitești, municipiul Câmpulung, municipiul Curtea de Argeș, comuna Stolnici, comuna Hârtiești, comuna Ciofrângeni, comuna Domnești”, a fost mesajul prefectului Radu Perianu

Centrele de vaccinare din județ funcționează zilnic conform programului obișnuit.

„Este momentul să fim solidari! Le transmit tuturor care se gândesc să se vaccineze că o pot face, fără teamă și fără inconveniente referitoare la deplasări sau timp de așteptare.

Primarilor, indiferent de apartenență lor politică, le spun că este momentul să fim solidari! Nu există niciun fel de miză politică, suntem toți datori să facem tot posibilul să intensificăm campania de vaccinare! Împreună reușim!”, a încheiat prefectul Perianu.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.