Nordul județului Argeș are șansa unui parcurs responsabil, în care protejarea naturii și dezvoltarea economică se susțin prin decizii asumate. Proiectul „Aspretele Trăiește”, inițiat de alpinistul argeșean Alex Găvan, aduce în atenție situația aspretelui, specie rară, care încă supraviețuiește în râul Vâlsan. Susțin fără rezerve necesitatea protejării acestui pește și a ecosistemului din nordul județului! Este o responsabilitate pe care o avem față de natură și față de generațiile care vin. În același timp, cred cu tărie că Argeșul trebuie să își valorifice potențialul turistic!

Deblocarea și dezvoltarea proiectului Moliviș poate aduce investiții, locuri de muncă și un impuls economic important pentru comunitățile din zonă. O dezvoltare gândită corect, cu un concept urbanistic coerent și cu respectarea normelor de mediu, poate transforma această zonă într-un pol turistic activ pe tot parcursul anului.

💯  Protejarea aspretelui și dezvoltarea pârtiei Moliviș nu se exclud! Prin planificare atentă, infrastructură adecvată și investiții în utilități, în special în rețele de canalizare și sisteme conforme de gestionare a apelor uzate, putem reduce presiunea asupra râului Vâlsan și putem crea condiții pentru o dezvoltare durabilă.

Îmi doresc ca, prin dialog instituțional și colaborare între autoritățile locale, Consiliul Județean și Guvern, să găsim soluțiile prin care nordul Argeșului să fie protejat și pus în valoare. Avem datoria să apărăm patrimoniul natural al județului și, în același timp, să susținem inițiativele care aduc prosperitate comunităților noastre.

✅💯  Viitorul Argeșului înseamnă echilibru, responsabilitate și acțiune!