📜 Domnule Președinte,
Domnule Prim-ministru,
Stimați parlamentari,
Dragi cetățeni,

Scriu aceste rânduri cu revoltă și cu durere, ca primar al comunei Corbeni, dar mai ales ca om responsabil pentru siguranța comunității pe care o conduc.

Tragedia petrecută astăzi, 3 iulie 2025, pe Transfăgărășan, în care un turist italian a fost ucis de un urs sub privirile neputincioase ale celor aflați în zonă, nu este un accident izolat. Este rezultatul nepăsării instituționale, al amânărilor repetate și al lipsei de reacție în fața unor pericole pe care le-am semnalat în mod oficial de nenumărate ori în ultimii ani.

Viața oamenilor nu poate fi negociată în ședințe sterile, iar protecția animalelor nu trebuie să însemne punerea în pericol a turiștilor, a localnicilor și a copiilor care trăiesc în această zonă.

Transfăgărășanul este unul dintre cele mai frumoase drumuri din lume, dar astăzi a devenit un loc al groazei. Și dacă autoritățile centrale nu vor lua măsuri urgente, aceste tragedii se vor repeta!

Prin această scrisoare deschisă, solicit cu fermitate:

✅ Elaborarea imediată a unui plan național de gestionare a urșilor periculoși din zonele turistice intens circulate.
✅ Stabilirea de proceduri clare și rapide de intervenție, inclusiv prin vânătoare de extracție pentru exemplarele.
✅ Relocarea urșilor care coboară constant în zonele locuite sau pe drumurile publice.
✅ Alocarea de fonduri pentru garduri de siguranță, panouri de avertizare, refugii și patrule montane permanente pe Transfăgărășan.
✅ Înăsprirea legislației privind intervenția în cazurile în care viața umană este pusă în pericol de animale sălbatice.

Dacă viața unui om nu valorează nimic în fața birocrației, atunci ne întoarcem în Evul Mediu. România nu poate pretinde că este o destinație turistică sigură atâta timp cât drumul către cel mai frumos peisaj al țării devine o capcană mortală!

Nu cerem exterminarea faunei, ci respectarea dreptului fundamental la viață al fiecărui om care trăiește sau vizitează această zonă.

Este absolut necesar ca vânătorile de extracție pentru exemplarele periculoase să fie permise legal, autorizate de urgență și aplicate acolo unde riscul este iminent, așa cum se procedează în orice țară civilizată.

Transmit condoleanțe familiei îndurerate și asigur opinia publică de faptul că nu voi înceta să solicit măsuri concrete, ferme și asumate, pentru ca asemenea tragedii să nu mai aibă loc.

Viața omului are prioritate!

Este timpul să o demonstrăm prin fapte, nu prin regrete de după.

Cu respect, Nicolae Dinică, primar al comunei
Corbeni, județul Argeș, 3 iulie 2025