❗️ Astăzi am trimis o Scrisoare de condoleanțe Ambasadorului Italiei în România. Sper ca acest acest gest să-l fi făcut presedintele României și ministrul Mediului, că doar în timpul mandatului lui Cioloş, prietenul lor, s-a oprit vânătoarea urşilor! Alo, USR, se-aude???…

📜 SCRISOARE DE CONDOLEANŢE

Excelenței Sale
Domnului Alfredo Durante Mangoni,
Ambasadorul Republicii Italiene în România

Stimate Domnule Ambasador,

Am primit cu profundă durere vestea tragediei petrecute pe Transfăgărășan, unde un motociclist italian (foto) și-a pierdut viața în urma unui atac cumplit al unui urs. Este o dramă care a îndurerat nu doar comunitatea locală, ci întreaga opinie publică românească!

În numele comunității pe care o reprezint, a Consiliului Local Corbeni și al meu, personal, transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate, precum și poporului italian! Suntem alături de cei greu încercați în aceste clipe cumplite!

Pentru noi, locuitorii comunei Corbeni, această pierdere are o încărcătură emoțională aparte, deoarece pe teritoriul localității noastre se află Monumentul Eroilor Italieni, ridicat în memoria prizonierilor de război italieni care și-au pierdut viața în lagărul de muncă din zonă, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Această nouă tragedie adâncește o legătură de suflet între comunitatea noastră și poporul italian, o legătură pe care o prețuim și o onorăm.

Totodată, vă informez că, în urma acestui incident deosebit de grav, am transmis o scrisoare deschisă către Președintele României, Guvern, Parlament și opinia publică, prin care am solicitat adoptarea de măsuri legislative urgente pentru protejarea vieții oamenilor în fața atacurilor animalelor sălbatice.

Având în vedere gravitatea situației și pericolul constant la care sunt expuși turiștii străini care vizitează Transfăgărășanul și zona montană a județului Argeș, îmi permit să vă adresez respectuos rugămintea de a susține acest demers pe lângă autoritățile române, pentru implementarea rapidă a unor măsuri concrete menite să prevină repetarea unor astfel de tragedii.

Vă asigurăm de întreaga noastră compasiune, solidaritate și disponibilitate de a colabora în orice inițiativă care să contribuie la protejarea vieții turiștilor italieni și a tuturor celor care vizitează această zonă a României.

Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe cei dragi să-i întărească în durerea lor!

Cu profund respect, Nicolae Dinică, primarul
comunei Corbeni, județul Argeș, România