🚫🦟ℹ️    Primăria Municipiului Pitești informează că în noaptea de miercuri, 29 iulie, spre joi, 30 iulie, în intervalul orar 22:00-06:00, se vor executa servicii de dezinsecție pentru combaterea populațiilor de insecte vectoare de maladii transmisibile și generatoare de disconfort (insecte zburătoare și târâtoare: căpușe, țânțari, muște, purici etc.).

⚙️    Se vor utiliza tunuri de pulverizare vapori de substanță pentru dezinsecție, cu o rază de acțiune de până la 50 m, destinate acoperirii zonelor cu arbori și spații verzi, precum parcurile, străzile și aleile din jurul clădirilor.

🗾    Echipele vor asigura trecerea prin toate zonele orașului, inclusiv străduțele adiacente, parcările, parcurile și Cimitirul „Sfântul Gheorghe”, cuprinzând o arie cât mai largă pentru o eficiență crescută a întregului demers. Stropirile vor fi efectuate de catre echipele Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești.

❗    Substanța utilizată este CYPERTOX FORTE. Produsul este avizat de Ministerul Sănătății – Comisia Națională a Produselor Biocide, face parte din grupa 3, tip 18 și se regăsește în Registrul național al produselor biocide avizate pentru profilaxia sanitar umană.

🐝    Rugăm posesorii de familii de albine și de animale sensibile să ia toate măsurile necesare pentru a evita orice tip de incident!

⛑️    Măsuri de prim-ajutor:

•   Produsul este nociv în caz de inhalare și înghițire.
•   Poate provoca o reacție alergică a pielii în caz de expunere.
•   Spălați-vă imediat cu multă apă și săpun mâinile și părțile corpului care au fost expuse sau care au intrat în contact cu produsul!
•   În caz de inhalare, nu dați victimei nimic să mănânce sau să bea. Asigurați-vă că stă într-o poziție confortabilă, având căile respiratorii funcționale!
•   În caz de contact cu ochii, spălați din abundență cu apă și solicitați ajutor medical!
•   În caz de ingestie, clătiți gura cu apă fără a vă autoprovoca vărsături!