Având în vedere prevederile art. 18 din H.G. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, Primaria comunei Bradu organizează concurs de recrutare în data de 25.11.2025, în vederea ocupării, pe perioadă nedeterminată, a următoarelor posturi în regim contractual din cadrul Centrului de zi de recuperare pentru copii cu dizabilităţi Bradu:

Psiholog practicant – 1 post vacant, pe perioadă nedeterminată, cu durata normală a timpului de lucru (normă întreagă).

Kinetoterapeut debutant – 1 post vacant, pe perioadă nedeterminată, cu durata normală a timpului de lucru (normă întreagă).

Logoped debutant – 1 post vacant, pe perioadă nedeterminată, cu durata normală a timpului de lucru (normă întreagă).

Condiţiile specifice pentru ocuparea postului de Psiholog practicant sunt următoarele:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul psihologie, specializarea psihologie;
  • atestat de liberă practică, treapta de specializare practicant;
  • adeverință eliberată de Colegiul Psihologilor din România din care să rezulte că nu are suspendat atestatul de exercitare a profesiei;
  • minim 1 an vechime în specialitatea studiilor;
  • document de evaluare psihiatrică (certificat, adeverință eliberat/ă de medicul psihiatru) favorabil exercitării funcției (conform prevederilor art. 121, alin. 4 din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare).

Condiţiile specifice pentru ocuparea postului de Kinetoterapeut debutant sunt următoarele:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în specializarea kinetoterapie;
  • dovada înscrierii în Colegiul Fizioterapeuților din România;
  • document de evaluare psihiatrică (certificat, adeverință eliberat/ă de medicul psihiatru) favorabil exercitării funcției (conform prevederilor art. 121, alin. 4 din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare).

Condiţiile specifice pentru ocuparea postului de Logoped debutant sunt urmatoarele:

  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în specializarea psihologie sau psihopedagogie specială;
  • atestat de liberă practică eliberat de Colegiul Psihologilor din România;
  • curs logopedie.

Calendarul de desfășurare a concursului respectă termenele prevăzute în H.G. nr. 1336/2022, respectiv:

– perioadă de înscriere: 31.10.2025-13.11.2025;
– selecția dosarelor: două zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor;
– afișarea rezultatului selecției dosarelor: o zi lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la selecția dosarelor;
– termen contestații: în termen de o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor;
– proba scrisă: 25.11.2025, ora 10.00;
– afișarea rezultatului probei scrise: în termen de maxim o zi lucrătoare de la finalizarea probei scrise;
– termen contestații: în termen de o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului probei scrise;
– interviul: în maxim 4 zile lucrătoare de la data probei scrise;
– afișarea rezultatului interviului: în termen de maxim o zi lucrătoare de la finalizarea probei interviu;
– termen contestații: în termen de o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului interviului;
– rezultatele finale se afişează la sediul instituţiei, în termen de o zi lucrătoare de la data afişării rezultatelor soluţionării contestaţiilor pentru ultima probă.

Dosarele pentru concurs se vor depune la sediul instituției în perioada 31.10.2025-13.11.2025, program luni-joi, orele 09.00-15.00, vineri, orele 09.00-13.00.

Proba scrisă a concursului se va desfășura la sediul Primăriei comunei Bradu, situat în comuna Bradu, strada Principală nr. 364, în data de 25.11.2025, ora 10.00.

Data și ora interviului va fi comunicată ulterior, odată cu afișarea rezultatelor probei scrise la sediul Primăriei comunei Bradu.

Informații suplimentare se pot obține pe site-ul Primăriei comunei Bradu: https://primariabradu.ro/category/cariera/ şi pe e-mail: mihaela.alexe@primariabradu.ro, telefon: 0248/279.412, int. 216.