Așa cum am promis, în 2026, la Pitești, venim cu o veste bună pentru mediul de afaceri: bonificație pentru persoanele juridice care își achită integral obligațiile fiscale până la 31 martie! Susținem firmele locale, oferindu-le posibilitatea de a economisi și de a-și organiza mai bine bugetele, încă din primele luni ale anului. Din 2026, societățile comerciale beneficiază de o reducere de 10% la impozitele datorate pentru clădiri, terenuri și mijloace de transport. Impozitele pot fi plătite online sau la ghișeele Direcției de Impozite și Taxe Locale.
Măsuri similare există și în alte orașe din România – București, Cluj-Napoca, Satu Mare, Timișoara, Târgu Mureș, Râmnicu-Vâlcea – iar la Oradea, de exemplu, bonificația este de 8% pentru plata online și 4% la plată la casierie. Alte exemple sunt Drobeta Turnu Severin ori Mioveni, care oferă 5% reduceri pentru plata anticipată!
