În data de 7 iulie 2025, în comuna Bârla din județul Argeș a avut loc predarea oficială a amplasamentului pentru proiectul de modernizare a drumului județean DJ 679, un moment-cheie la care a participat Liviu-Gabriel Mușat, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, la invitația președintelui Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă. Această etapă marchează demararea unei investiții strategice în infrastructura rutieră, cu o valoare totală de peste 77,3 milioane euro, din care ajutorul financiar nerambursabil a fost de peste 63,7 milioane euro, finanțat prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, Prioritatea 4.
Proiectul vizează modernizarea a aproximativ 48 km de drum între localitățile Păduroiu (DN 67B) și Bârla, limita cu județul Olt, contribuind la mobilitatea durabilă și conectivitatea interregională. La ceremonie a fost prezent și vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Florinel Nicolaescu, alături de reprezentanți ai autorităților publice locale din județul Argeș.
Proiectul, al cărui beneficiar este UAT Județul Argeș, are ca obiectiv general dezvoltarea unei mobilități naționale, regionale și locale durabile, îmbunătățirea accesului la rețeaua TEN-T și a mobilității transfrontaliere prin modernizarea și reabilitarea infrastructurii de acces, care asigură conectivitatea indirectă cu rețeaua TEN-T. Prin implementarea acestui proiect, se urmărește creșterea vitezei, a siguranței rutiere și a portanței pe raza localităților tranzitate de DJ 679. Prin această investiție se consolidează angajamentul pentru o infrastructură modernă și sigură, esențială pentru dezvoltarea economică și socială a județului Argeș și a întregii Regiuni Sud-Muntenia.
„Suntem conștienți că infrastructura conectează oameni, idei și economii. Prin modernizarea DJ 679, Consiliul Județean Argeș contribuie activ la conectarea județului cu rețeaua strategică europeană TEN-T, generând beneficii pe termen lung pentru întreaga regiune. De asemenea este esenţial ca acest proiect să genereze cheltuieli cât mai rapid. Fiecare leu investit este un pas spre maximizarea impactului fondurilor europene și spre consolidarea capacității Regiunii Sud-Muntenia de a se dezvolta”, a declarat Liviu-Gabriel Mușat.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia este Autoritate de management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 și va gestiona peste 1,57 miliarde euro pentru cetățenii din județele componente ale regiunii – Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman. Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 este publicat pe site-ul: https://2021-2027.adrmuntenia.ro/.

Trackback-uri/Pingback-uri