Având în vedere temperaturile scăzute, pentru a evita problemele legate de riscul de îngheț și pentru a evita cheltuielile cu reparațiile sau înlocuirea apometrelor și instalațiilor, vă aducem la cunoștință câteva recomandări privind protecţia contoarelor şi branşamentelor de alimentare cu apă în perioada rece:
👉 Blocați accesul aerului rece în căminele de apometre, case de scări, subsoluri de bloc, pe unde trec instalațiile de apă. Asigurarea microclimatului pentru apometrele montate în scările de bloc se poate realiza prin închiderea ușilor, geamurilor, sau la nevoie, înlocuirea acestora.
Cum putem proteja contorul și branșamentul de apă?
👉 În cazul în care branșamentul este situat într-un cămin de apometru, se recomandă izolarea termică cu polistiren (sau cu alte materiale termoizolante, care nu absorb apa) a pereților și a planșeului, inclusiv a capacului acestuia.
👉 Pentru contoarele aflate în subsoluri, o protejare eficientă a acestora se realizează prin reducerea suprafețelor gurilor de ventilație, asigurând astfel o temperatură peste limita de îngheț a apometrelor.
👉 Pentru situațiile în care lipsiți de la domiciliu în perioada iernii, este necesară golirea apei din instalație. Acolo unde este posibil, este utilă montarea unui robinet de golire după apometru.
Bine de știut: Dacă aţi găsit instalaţia îngheţată, nu încercaţi să o dezgheţaţi singuri! Nu folosiți flacără deschisă pentru dezghețarea contorului sau a instalației de apă! Nu turnați apă fierbinte pe contor!
☎️ Dacă întâmpinați probleme, anunțați în dispeceratul non-stop al S.Ed.C Mioveni, la unul din numerele de telefon: 0348/457.102; 0736.202.067.
#SEdCMioveni #ApaCanal