Un număr de 6 unități de învățământ special din Argeș vor beneficia de echipamente digitale, materiale didactice și mobilier modern prin fonduri PNRR.

Proiectul cu titul: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ special din subordinea Consiliului Județean Argeș și a CJRAE”, depus de Consiliul Județean Argeș, a fost declarat eligibil de către Ministerul Educației.

„Este un proiect important prin care urmărim modernizarea infrastructurii instituțiilor de învățământ special și asigurarea unor condiții optime de studiu și dezvoltare, cu fonduri nerambursabile. Îmbunătățirea infrastructurii școlare este un obiectiv important al C.J. Argeș, astfel încât procesul de învățare să fie aliniat cerințelor actuale și să corespundă nevoilor reale ale elevilor” – Marius Nicolaescu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș.

Valoarea totală a proiectului este de 2.979.964,68 lei cu TVA, din care valoare eligibilă este de 2.959.556,18 lei cu TVA, iar valoarea neeligibilă este de 20.408,50 lei cu TVA.

În cadrul proiectului mai sus menționat, se vor realiza următoarele investiții:

Se vor dota cu mobilier necesar 46 (patruzeci și șase) săli de clasă, astfel:

  • 7 (șapte) săli de clasă la CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „SFÂNTA MARINA” CURTEA DE ARGEȘ;
  • 10 (zece) săli de clasă la CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „SFÂNTUL NICOLAE” CÂMPULUNG;
  • 11 (unsprezece) săli de clasă la CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „SFÂNTUL STELIAN” COSTEȘTI;
  • 11 (unsprezece) săli de clasă la CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „SFÂNTA FILOFTEIA” ȘTEFĂNEȘTI;
  • 7 (șapte) săli de clasă la GRĂDINIȚA SPECIALĂ „SFÂNTA ELENA” PITEȘTI.

Se vor dota cu echipamente informatice necesare organizării în mediul virtual 46 (patruzeci și șase) săli de clasă, astfel:

  • 7 (șapte) săli de clasă la CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „SFÂNTA MARINA” CURTEA DE ARGEȘ;
  • 10 (zece) săli de clasă la CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „SFÂNTUL NICOLAE” CÂMPULUNG;
  • 11 (unsprezece) săli de clasă la CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „SFÂNTUL STELIAN” COSTEȘTI;
  • 11 (unsprezece) săli de clasă la CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „SFÂNTA FILOFTEIA” ȘTEFĂNEȘTI;
  • 7 (șapte) săli de clasă la GRĂDINIȚA SPECIALĂ „SFÂNTA ELENA” PITEȘTI.

Se vor dota cu echipamente informatice şi dotări 2 (două) laboratoare de informatică, astfel:

  • 1 (unul) la CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „SFÂNTUL NICOLAE” CÂMPULUNG
  • 1 (unul) CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „SFÂNTA FILOFTEIA” ȘTEFĂNEȘTI.

Se vor echipa cu materiale didactice 15 (cincisprezece) cabinete de asistență psihopedagogică/tehnologice aflate în unitățile de învățământ din zone defavorizate aferente județului Argeș, astfel:

  • 3 (trei) la CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „SFÂNTA MARINA” CURTEA DE ARGEȘ;
  • 2 (două) la CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „SFÂNTUL NICOLAE” CÂMPULUNG;
  • 2 (două) la CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „SFÂNTUL STELIAN” COSTEȘTI;
  • 2 (două) la CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „SFÂNTA FILOFTEIA” ȘTEFĂNEȘTI (1 cabinet psihopedagogic şi unul tehnologic);
  • 3 (trei) la GRĂDINIȚA SPECIALĂ „SFÂNTA ELENA” PITEȘTI;
  • 3 (trei) la CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE EDUCAȚIONALE ARGEȘ (CJRAE).

Se vor echipa 3 (trei) cabinete/săli pentru activități sportive, astfel:

  • 1 (una) la CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „SFÂNTUL NICOLAE” CÂMPULUNG;
  • 1 (una) la CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „SFÂNTA FILOFTEIA” ȘTEFĂNEȘTI;
  • 1 (una) la CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „SFÂNTUL STELIAN” COSTEȘTI.

Proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ special din subordinea Consiliului Județean Argeș și a CJRAE” urmează să intre în Etapa II – evaluarea calitativă a proiectelor.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.