👍 Săptămâna trecută, MMAP și MIPE au semnat un prim contract de finanțare prin PDD în valoare de aproximativ 10 milioane euro!

✏️ România continuă să facă progrese semnificative în domeniul conservării biodiversității pentru a îndeplini cerințele directivelor europene de mediu, Habitate și Păsări, şi pentru un viitor ecologic sustenabil între om și natură.

👍 Iar pentru MMAP, sub conducerea ministrului Mircea Fechet, accesarea fondurilor europene reprezintă o prioritate de țară, indiferent de domeniul specific, că vorbim despre biodiversitate, schimbări climatice, păduri, PNRR etc.

👉 Sunt de părere că acolo unde există bună-credință și transparență decizională, există progres și rezultate în exercitarea prerogativelor de funcție publică.

👍 Coordonez la nivel de MMAP domeniul Biodiversitate şi Biosecuritate, iar ímpreună cu echipa de specialişti din minister am elaborat 3 proiecte, în valoare totală de cca. 30 milioane euro, finanțări atrase în cadrul exercitiului financiar al Programului de Dezvoltare Durabilă.

🎉 Primul proiect a fost aprobat la finanțare săptămâna trecută, valoarea fiind de 10 milioane euro, și vizează consolidarea sistemului național de gestiune și monitorizare a speciilor de păsări de interes comunitar din România, dar și Raportul de țară către Comisia Europeană.

🎉🎉 În curând se vor semna contractele de finanțare și pentru celelalte două proiecte, în valoare totală de 20 milioane euro, ce au drept scop monitorizarea biodiversității și a stării de conservare a speciilor și habitatelor de interes comunitar, precum și managementul speciilor alogene invazive din România.

🤝 Partenerii în implementarea proiectelor vor fi MIPE, Universitatea București, entităţi private și publice din subordinea Academiei Române.

✌️ Vom fi în toată țara să implementăm aceste proiecte: Dolj – la Craiova, Bihor – la Oradea, Argeș – la Pitești, Timiș, Bacău, Iași, Constanța, sunt doar câteva dintre județele și orașele unde vom fi prezenți.

👉 Pentru a vorbi în anul 2025 despre contracte de finanțare semnate sau în curs de semnare, trebuie să spun că s-a muncit mult în 2024 pentru elaborarea cererilor de finanțare. Şi tot în anul 2024 s-au închis, cu succes, alte trei proicte în domeniul biodiversității, în valoare totală de cca. 33 milioane euro.

👍 Aşadar, un total de cca. 63 milioane euro fonduri europene accesate în ultimii 5 ani prin POIM și perioada de implementare curentă a PDD!

#MMAP #MIPE #FonduriEuropenePDD #Biodiversitate