Spitalul Municipal Curtea de Argeș, cu sediul în municipiul Curtea de Argeș, str. Cuza Vodă, nr. 6-8, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractuale temporar vacante în conformitate cu H.G. nr. 1336/2022, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare:
– Denumirea postului: Asistent medical generalist, debutant.
– Numărul posturilor: 2 posturi vacante.
– Nivelul postului: funcție de execuție.
– Compartimentul: Primire Urgențe.
– Durata timpului de lucru: 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, organizate în ture.
– Perioada: nedeterminată.
1. Condiții generale:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1, alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35, alin. (1), lit. h).
2. Condiţii specifice:
– diplomă de Bacalaureat;
– diplomă de școală sanitară postliceală sau echivalentă sau diplomă de studii postliceale prin echivalare/diplomă de licență în specialitate;
– nu necesită vechime.
3. Pentru înscrierea la concurs, candidații vor depune un dosar, care va cuprinde următoarele documente:
a) formular de înscriere la concurs, conform model Anexa nr. 1;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copia certificatului de căsătorie, dacă este cazul;
d) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor conform cerințelor, precum și copii ale documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului;
e) copia carnetelui de muncă și adeverințe eliberate de angajatori care atestă vechimea în muncă și în specialitatea studiilor de la data de 01.01.2011 până în prezent, în original, Raport per salariat semnat și ștampilat, dacă este cazul, conform model Anexa nr. 3;
f) certificat de cazier judiciar în original sau, după caz, extras de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală în original care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată de către medicul de familie al canditatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului; pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1, alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare;
i) certificat de membru O.A.M.G.M.A.M.R.;
j) aviz de exercitarea profesiei pe anul 2025;
k) copia asigurării de malpraxis;
l) Curriculum Vitae, model comun european;
m) adeverință eliberată de O.A.M.G.M.A.M.R.;
n) declarație de consimțământ privind prelucrarea datelor personale, conform model Anexa nr. 2;
o) chitanță taxă concurs = 75 lei.
– Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului Sănătăţii.
– Copiile de pe actele prevăzute la lit. b)-e) se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.
– Documentul prevăzut la lit. f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la lit. f), anterior datei de susţinere a probei scrise.
Dosarele se depun la Serviciul RUNOS-IT, în intervalul orar: de luni până joi, între orele 08.00-15.00 și vineri, între orele 08.00-12.00.
Pe dosarul de concurs se trece numele și prenumele candidatului, postul pentru care candidează și compartimentul în care este postul pentru care candidează.
4. Concursul constă în următoarele etape:
a) selecţia dosarelor de înscriere;
b) proba scrisă și/sau proba practică;
c) interviul.
Calendar concurs:
– 24.06.2025 – publicare anunț;
– 14.07.2025 – termen-limită depunere dosare înscriere concurs.
I. SELECȚIA DOSARELOR:
– 16.07.2025 – selecția dosarelor;
– 16.07.2025 – afișare rezultate selecție dosare;
– 17.07.2025 – depunere contestații privind selecția dosarelor;
– 18.07.2025 – afișare rezultate contestații.
II. PROBA SCRISĂ:
– 22.07.2025 – proba scrisă (începând cu ora 09.30);
– 22.07.2025 – afișare rezultate proba scrisă;
– 23.07.2025 – depunere contestații privind proba scrisă;
– 24.07.2025 – afișare rezultate contestații.
Sunt declarați admiși la proba scrisă candidații care au obținut minim 50 puncte.
III. INTERVIU:
– 25.07.2025 – interviu (începând cu ora 09.30);
– 25.07.2025 – afișare rezultate la interviu;
– 28.07.2025 – depunere contestații privind interviul;
– 29.07.2025 – afișare rezultate contestații;
– 29.07.2025 – afișare rezultate finale.
În cadrul interviului se testează cunoștințele, abilităţile, aptitudinile şi motivaţia candidaţilor. Interviul se realizează conform planului de interviu întocmit de comisia de concurs în ziua desfăşurării acestei probe, pe baza criteriilor de evaluare.
Criteriile de evaluare pentru stabilirea interviului sunt:
a) abilităţi şi cunoştinţe impuse de funcţie;
b) capacitatea de analiză şi sinteză;
c) motivaţia candidatului;
d) comportament în situație de criză;
e) abilități de comunicare;
f) iniţiativă şi creativitate.
În funcție de cerințele de studii sau profesionale specifice postului, criteriile de evaluare prevăzute la punctele d) și e) sunt stabilite opțional de către comisia de concurs.
• Punctajul maxim pentru fiecare probă a concursului este de 100 puncte.
• La proba interviu se prezintă numai candidații care au obținut la proba scrisă minimum 50 puncte.
• Punctajele finale se calculează ca medie aritmetică a punctajelor obținute la proba scrisă și interviu.
• Posturile se ocupă în ordinea descrescătoare a punctajului obținut.
• Se consideră admis la concurs/examen candidatul care a obținut cel mai mare punctaj.
La punctaje egale are prioritate candidatul care a obţinut punctajul cel mai mare la proba scrisă, iar dacă egalitatea se menţine, candidaţii aflaţi în această situaţie vor fi invitaţi la un nou interviu, în urma căruia comisia de concurs va decide asupra candidatului câştigător.
Bibliografia și tematica de concurs sunt afișate împreună cu prezentul anunț la sediul unității și pe site-ul unității.
Candidatul declarat „admis” la concursul de ocupare a unui post vacant este obligat să se prezinte la post în termen de 15 zile calendaristice de la data afișării rezultatelor finale. În cazul neprezentării la post la termenul prevăzut în vederea angajării, postul este declarat vacant, caz în care se comunică candidatului care a obținut nota finală imediat inferioară posibilitatea de a ocupa postul respectiv, cu respectarea prevederilor referitoare la punctajul minim necesar (50 puncte la fiecare probă a concursului).
