La Șuici, lucrările la cele două ample proiecte pe infrastructură, finanțate din bani guvernamentali, pe Programul „Anghel Saligny”, se află în stadii de execuție extrem de avansate, astfel că e puțin probabil ca Ministerul Dezvoltării să stopeze finanțarea, în condițiile adoptării măsurilor anti-deficit. Este vorba despre extinderea, pe o lungime de 17 km, a sistemului de canalizare în satele Paltenu, Păuleni, Ianculești și în cătunul Moșteni din satul Șuici și despre modernizarea a 11 km de drumuri comunale și vicinale în satele Șuici și Rudeni.
“La canalizare, lucrările au atins un grad de execuție de 80%. Cam același procent înregistrăm și la drumuri, unde s-a turnat asfalt pe 8 din cei 11 km prevăzuți în proiect și s-au executat șanțuri de scurgere a apelor pluviale. Până acum nu am primit niciun semnal că finanțarea ar putea fi stopată ca urmare a măsurilor anti-deficit dispuse de Guvern, așa că mergem înainte! Sperăm ca cel târziu anul viitor cele două obiective să fie finalizate!”, a spus primarul Constantin Iatagan.
