Vești bune pentru administrația publică și cetățenii comunei Valea Iașului! În luna iulie a fost declarat eligibil un nou proiect înscris în PNRR. Acesta vizează realizarea unui centru de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice, cu echipă mobilă de îngrijire la domiciliu. Proiectul destinat îngrijirii bătrânilor din comuna Valea Iașului este finanțat prin Componenta C 13 a PNRR – Reforme sociale, suma alocată fiind de 1,5 milioane de euro. Potrivit primarului Cristian Enescu, în scurt timp vor fi parcurse etapele de achiziție publică a lucrărilor de proiectare și execuție a centrului, iar din toamnă vor începe efectiv lucrările.

”Centrul de zi pentru îngrijirea persoanelor vârstnice va fi amplasat în satul Cerbureni, în incinta vechii școli. Asistența medicală și serviciile de recuperare vor putea fi însă asigurate și la domiciliul beneficiarilor. Am optat pentru acest tip de proiect pentru că bătrânii sunt o categorie vulnerabilă. Investiții pentru tineri, pentru viitor se tot fac, dar pentru cei care ne-au ajutat să ajungem aici se întreprind prea puține lucruri. Au fost în jur de 120 de proiecte de acest fel în toată țara, iar cel de la Valea Iașului se numără printre cele câștigătoare”, afirmă primarul Cristian Enescu.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.