Primăria Valea Iașului a emis a emis ordinul de începere a lucrărilor la proiectul privind extinderea sistemului de alimentare cu gaze naturale în satele Ungureni, Valea Iașului, Bărbălătești și Borovinești. Obiectivul este finanțat prin Programul „Anghel Saligny”.

„Este vorba despre o rețea nouă, în lungime totală de 4,6 km, de care vor beneficia instituțiile de interes public, câteva pensiuni din zonă și în jur de 200 gospodării. Este o mare realizare pentru comună și pentru comunitate!”, a declarat primarul Cristian Enescu.