Autor: Politikia

Componenţa delegației PNL Argeș la Consiliul Național de duminică, 3 aprilie 2022

Din delegația PNL Argeș la Consiliul Național fac parte de drept: președintele PNL Argeș, parlamentarii, primarii sau viceprimarii de municipii, președinții organizațiilor interne (SNL, TNL, OFL, COAL, LAL), prefectul județului și liderul grupului consilierilor județeni, semnatari ai moțiunii câștigătoare. De asemenea, conform Statului, în CDJ au fost votați, în unanimitate, drept participanți la ședința CN, domnii Ion Popa și Dragoș Predescu.

Citeşte mai mult

Băiculeşti: Lucrări de întreținere și curățenie

Vremea bună din ultima vreme a permis începerea lucrărilor specifice întâmpinării primăverii. Cu ajutorul beneficiarilor de ajutor social și al utilajelor din dotare, administrația locală a derulat o serie de lucrări menite să ajute în întreținerea și înfrumusețarea localității. Au fost realizate toaletări de vegetație uscată, s-a făcut curățenie pe șanțuri, iar pe drumurile locale a fost pusă piatră în zonele cu probleme. Acțiunile de salubrizare a spațiilor de pe domeniul public al comunei vor continua și în lunile următoare.

Citeşte mai mult