Conform Defense Romania, la sfârșitul lunii aprilie, Bulgaria va primi primele două avioane de vânătoare F-16 Block 70, iar al treilea va rămâne în Statele Unite pentru antrenament. Aceste aeronave fac parte dintr-un acord pentru 16 avioane de luptă, care vor fi livrate în etape în următorii ani. Ministrul bulgar al Apărării, Atanas Zapryanov, a anunțat că primul avion va fi livrat oficial pe 31 ianuarie în Greenville-Florida.

Până la sfârșitul acestui an, Bulgaria va primi un total de opt avioane F-16 Block 70, cu livrări suplimentare planificate pentru 2025. Șapte dintre acestea sunt în prezent pe linia de asamblare în SUA, unde vor rămâne pentru instruirea tehnicienilor bulgari. În trimestrul al doilea din 2025 vor fi livrate încă trei avioane, iar ultimele două, până la sfârșitul anului.

De asemenea, în 2025, Bulgaria va primi două noi fregate de patrulare pentru a asigura securitatea Mării Negre, ministrul Zapryanov subliniind că 70% din exporturile Bulgariei trec prin această zonă, evidențiind astfel importanța critică a securității maritime. Acesta a adăugat că siguranța regiunii este crucială nu numai pentru Bulgaria, ci și pentru România și întregul continent european, deoarece orice încercare de a bloca a Marea Neagră ar avea consecințe economice grave!