Când am inițiat ca parlamentar legea „brățărilor electronice” pentru a monitoriza agresorii, m-am lovit de multe „nu”. De la nu e nevoie, nu avem bani, nu putem, nu sunt necesare etc. Dar, a fost votată legea, am reușit să achiziționăm kit-urile, să pregătim resursa umană, să găsim bani, să informăm victimele. A fost „pilot” pe câteva județe, azi e la nivel național protecția cu brățara electronică!

Dar, cazuri de încălcare a ordinului de protecție care nu sunt dublate de monitorizare electronică sunt multe, pentru că agresorii sunt pe toate drumurile. Și de multe ori comunitatea nu sesizează instituțiile referitor la comportamentul lor.

O altă zi, un alt caz extrem, un alt minor de 13 ani traumatizat. În Timiș, comuna Bulgăraș, un soț cu un ordin de protecție dat de instanță, fără brățară electronică, și-a înjunghiat soția în prezența fiicei lor de numai 13 ani. Pentru a-și apăra mama, copila și-a atacat tatăl.

Oameni buni, sesizați când vedeți derapaje, promovați pârghiile de protecție, ca brățara electronică, când vorbiți cu o victima. Astăzi, în acest caz, vedem toate dimensiunile grave ale violenței domestice: un agresor care încalcă un ordin de protecție, o femeie expusă unui atac potențial fatal și un copil obligat să asiste la violență și să intervină pentru a-și salva mama.

Azi vă spun ca în septembrie, împreună cu colegele mele din Comisia „România fără violență domestică”, în ciuda tuturor refuzurilor, a inerției instituționale, a birocrației și a comodității unora, ne vom asuma o schimbare curajoasă, dar necesară a legii. Și voi merge până la capăt, vă asigur! Pentru ca viața femeilor este prioritară în agenda mea de parlamentar.

Care va fi noutatea legată de monitorizarea electronică? Atunci când polițistul sau instanța îi impune agresorului obligația de a păstra o distanță minimă față de victimă, monitorizarea electronică va deveni regula. Victima nu va mai trebui să solicite activ această protecție. Ea va fi aplicată dacă persoana protejată nu declară expres, în scris, că nu dorește să poarte dispozitivul electronic care permite alertarea la apropierea agresorului.

Mai clar:

*    în prezent, monitorizarea se aplică numai dacă victima spune expres „da”;
* prin proiect, monitorizarea se aplică în lipsa unui „nu” exprimat expres și în scris.

Dreptul victimei de a decide este păstrat. Nu o obligăm să poarte dispozitivul împotriva voinței sale. Dar nici nu mai acceptăm ca lipsa monitorizării să fie consecința tăcerii, a lipsei de informare, a șocului sau a unei omisiuni administrative.

Ne ajutați cu susținerea acestei legi?

P.S.: În primele șase luni ale anului 2026, monitorizarea electronică a agresorilor a fost aplicată în 3.723 de situații, față de 1.248 de situații în aceeași perioadă din 2025, deci utilizarea monitorizării aproape s-a triplat. Este un progres real. Dar nu este suficient!