Este o nouă victorie a rațiunii PSD în interiorul coaliției de guvernare, prin care reușim să salvăm investițiile în dezvoltarea locală a României.
Guvernul va include propunerile fie în O.U.G. privind finanțarea din PNRR a investițiilor locale, fie în pachetul pentru administrația publică.
❗️ Cea mai importantă veste: continuă finanțarea din PNRR a tuturor proiectelor care pot fi încheiate până la termenul-limită din 2026!
👉 Concret, în privința investițiilor locale s-a stabilit că:
* Vor fi continuate toate proiectele aflate în stadiu fizic de realizare de peste 30%.
* Cele aflate sub pragul de realizare de 30%, dar care pot fi încheiate până la jumătatea anului viitor și sunt importante pentru comunități, precum reabilitările de școli, de blocuri de locuit, de spitale etc., vor fi aprobate prin memorandum în următoarele două săptămâni.
* Restul proiectelor aflate sub pragul de 30% realizare vor face obiectul unei analize de prioritizare la nivelul fiecărui minister responsabil de reformă.
* Investițiile pentru care nu se obține finanțare PNRR pot fi continuate de municipalități din bugetele proprii, cheltuielile respective urmând să fie decontate din alte fonduri europene sau de la bugetul statului. În acest fel se deschide competiția între primării pentru dezvoltare, după principiul „Primul venit, primul servit!”.

Trackback-uri/Pingback-uri