În cadrul conferinței de azi, de la Roma, a grupului euro-parlamentar ECR, l-am avut ca invitat pe Rafaele Fito, comisar european pentru Dezvoltate regională și vicepreședinte executiv al C.E. I-am expus problema gravisimă a golirii unor lacuri de acumulare ale României, acțiune care a dus la o gravă penurie de apă potabilă, penurie de care suferă sute mii de români. De altfel, acțiunea poate provoca pe viitor catastrofe de genul inundațiilor și al alunecărilor de teren, ca să nu mai vorbim despre lipsa de energie electrică. De asemenea, am exprimat îngrijorarea populației că acțiunea ține de implementarea habotnică a „nature restoration law”, adică, legea europeană care ne vrea întorși cu 150 ani în timp, când nu erau lacuri de acumulare, ci numai râuri naturale și mori de apă.

Fito a sugerat să îi scriem oficial, pentru a putea cere Comisiei și Parlamentului acceptul pentru utilizarea unor fonduri de coeziune în vederea consolidării barajelor și a finalizării lucrărilor hidroelectrice aflate în curs. Împreună cu alți 4 colegi, membri ai ECR, vom trimite azi această scrisoare și o vom face publică!