Pentru a cincea oară consecutiv, consilierii liberali au depus proiectul de hotărâre pentru acordarea unui stimulent pentru nou-născuți și familiilor piteștene. Acest stimulent, acordat în tot mai multe localități din România și din Argeș, s-a lovit până acum de refuzul ferm al administrației și consilierilor PSD. Liberalul Mihai Coteț, candidat al PNL la Senat, speră că de data aceasta aleșii piteștenilor au învățat lecția primită la alegeri și că nu îi vor mai ignora pe cetățeni, cu atât mai mult cu cât, pentru susținerea acestui proiect, au semnat peste 12.000 de piteșteni.
Mihai Coteț: „Am încredere că politicienii care fac parte din noul consiliu local au înțeles ceva din aceste alegeri”
„Am depus încă o dată Proiectul de hotărâre pentru acordarea unui stimulent pentru nou-născuți, în valoare de 2.500 de lei! Este una dintre măsurile care vin în sprijinul tinerelor familii la care noi, consilierii liberali piteșteni – Mihai Coteț, Sorin Apostoliceanu, Alina Manea, Răzvan Șerbănoiu, Cătălina Dumitrașcu și Florin Postelnecu – ținem foarte mult. Este pentru a cincea oară când revenim cu acest proiect, în ciuda opoziției administrației și consilierilor PSD, pentru că nu uităm cine ne-a trimis în Consiliul Local și ce interese reprezentăm. Am solicitat introducerea cât mai rapidă a proiectului pe ordinea de zi, pentru ca stimulentul în valoare de 2.500 de lei să poată fi acordat încă de la începutul anului viitor.
Am încredere că politicienii care fac parte din noul consiliu local au înțeles ceva din aceste alegeri, și anume că oamenii vor să fie ascultați și reprezentați. Sunt 12.000 de piteșteni care au semnat pentru acest proiect și multe alte mii care îl susțin fără doar și poate. Piteștiul nostru, din ce în ce mai depopulat, trebuie să devină un oraș prietenos cu familiile tinere!”, a declarat Mihai Coteț.
Antreprenorul liberal candidează pe locul 1 la Senat pe lista PNL Argeș, iar cei care îl susțin în pot găsi pe locul 4 pe Buletinul de vot. Dacă argeșenii îi vor acorda încrederea, Mihai Coteț dorește ca sprijinul financiar pentru nou-născuți să devină lege și să fie aplicat în toate localitățile, indiferent de culoarea politică a primarilor și de interesul lor față de comunitatea care i-a ales.
Material comandat de PNL Argeș, realizat de SC Smart
Press SRL, publicat de către Muntenia TV Media
Advertising SRL, editor al site-ului www.politikia.ro,
CMF: 11240002, 29 noiembrie 2024.
Trackback-uri/Pingback-uri