Am avut ocazia să vorbesc cu noul comisar pentru Justiție, Michael McGrath. I-am mulțumit pentru excelenta colaborare Ministerul Justiției-Comisia Europeană pentru Raportul privind Statul de Drept, care promovează principiile și valorile democrației în UE. L-am asigurat că această colaborare cu statul român va continua. Mă bucur că am discutat și cu Magnus Brunner, comisarul UE pentru Afaceri Interne. I-am mulțumit pentru rolul esențial în pasul istoric al României de a deveni membru, cu drepturi depline, al Spațiului Schengen.
Alături de miniștrii de Justiție din UE, la JAI am analizat:
👉 Propunerea de directivă privind combaterea migrației ilegale. Organizațiile criminale profită de pe urma introducerii ilegale de migranți în UE. Europa are nevoie de acest instrument pentru o Uniune mai sigură.
👉 Propunerea de directivă privind combaterea abuzului sexual, a exploatării sexuale a copiilor. Un fenomen dureros, care a crescut în amploare odată cu dezvoltarea noilor tehnologii online. Un nou cadru juridic, adaptat realităților actuale, e absolut necesar!
👉 Armonizarea procedurilor de insolvență și viitorul Dreptului penal.
