În data de 4 august 2026, în Senatul României a avut loc dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative pentru completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 62/2025 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2025/1106 al Consiliului din 27 mai 2025 de instituire a Instrumentului „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE) prin consolidarea industriei europene de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. (L 463/2026). Senatorul AUR Argeş, general (r) prof. dr. Mircia Chelaru, a avut următorul discurs de la tribuna camerei superioare a legislativului:
„Așa cum am intervenit în mai multe rânduri, începând cu elaborarea Ordonanței de Urgență nr. 62, care pur și simplu învederează sau statuează finanțarea prin împrumut a unui Plan de înzestrare pentru apărarea Uniunii Europene, o spun și cu această ocazie. Este un plan supranațional, un plan care obligă statele membre la o achiziționare de armamente pe baza unui, bineînțeles, proiect SAFE – l-am studiat în cele 15 programe – pe care, măcar jumătate din ele, din păcate, constat că cheltuim bani într-un mod caduc, pe niște elemente paseiste vechi ale unui tip de război al secolului al XX-lea, jumătatea lui. După ce că, prin Ordonanța nr. 21/2026, pur și simplu ați desființat art. 7 din această ordonanță, apare astăzi încă un punct, 8 cu 10, prin această lege, care încearcă să concentreze toate aceste fonduri pe o singură direcție ca atare și să justificăm într-un fel sau altul cum controlăm aceste fonduri.
Încă o dată vă spun, domnule prim-ministru, sunteți aici, cu toată deferența, faptul că ați delegat autoritatea prim-ministrului, în cadrul procedurii ministeriale, către Cancelarie, care nu este un membru al Guvernului, ci este o structură administrativă a Guvernului, și ați pus în subordinea acesteia asemenea autoritate de o importanță de excepție, este un lucru nonconstituțional! Chiar dacă el este acoperit de un vot al Parlamentului, dați-mi voie să atrag atenția că nu trebuie să perseverăm în această eroare.
Asumarea prim-ministrului este obligatorie, iar coordonarea efortului național pentru a configura efortul Uniunii Europene pentru industria națională este obligația dumneavoastră. Și atunci, într-adevăr, înțeleg de ce suntem aici. Vă mulțumesc!”.
Propunerea legislativă L463/2026 a fost adoptată de plenul Senatului României în ședința din data de 4 august 2026. Rezultatul oficial al votului din Senat: Voturi PENTRU: 85. Voturi CONTRA: 35. Abțineri: 3. Proiectul s-a aflat pe ordinea de zi a plenului în regim de procedură de urgență. În urma adoptării din 4 august, inițiativa a fost transmisă oficial chiar în ziua următoare, 5 august 2026, către Camera Deputaților pentru dezbatere și vot decizional. Aceasta a primit titlul de „Lege pentru completarea unor acte normative precum și pentru reglementarea unor măsuri bugetare”.
