Te salut, Popor Român, oriunde te-ai afla, sărut mâna, Patrie Română!
Şi tu popor, şi tu patrie, îţi sărbătoreşti astăzi Ziua Imnului. Imnul care te identifică prin versurile sale în măreţia tuturor naţiunilor lumii. Imnul care pentru noi înseamnă simbol de demnitate şi identitate naţională.
Ştim cum a fost generat acest imn, ştim ce a reprezentat, în ce moment istoric, în acel moment de trezire naţională a popoarelor Europei secolului XIX, dar trebuie să învăţăm şi să ştim că a celebra Imnul Naţional înseamnă să îţi celebrezi întregul statut de independenţă, identitate şi suveranitate.
Să intonăm Imnul în aleasă ţinută, să rostim versurile cu sufletul întregit, cu mintea limpede şi glasul în forţă! Mesajul nostru este foarte simplu: Everestul neamului nostru, Imnul, este cel pe care se pune întotdeauna Drapelul Naţiunii!
Ca militar, sunt cel ce întotdeauna a păstrat Sfânta Treime în respect şi gratitudine: Drapelul, Imnul şi Uniforma! Aşa cum poporul îşi păstrează ţinuta, portul, limba şi modul de viaţă. Astăzi să ne adunăm în jurul Steagului, să ne cântăm Imnul, să ne amintim de fiecare dată cine am fost şi de ce trebuie să fim acea naţiune europeană care îşi merită locul pe deplin în rândul tuturor naţiunilor civilizate!
La mulţi ani, România! La mulţi ani, Popor Român!
