În perioada următoare, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Căpitan Puică Nicolae” al judeţului Argeş va desfășura o serie de activități cu prilejul sărbătoririi Zilei Protecției Civile din România.

Anul acesta se împlinesc 90 de ani de la apariția Protecției Civile în România, în prima fază la 28 februarie 1933 prin Regulamentul Apărării Contra Atacurilor Aeriene, după Înaltul Decret Regal nr. 468 al Regelui Carol al II-lea, ca o necesitate a protejării populației civile.

De-a lungul timpului, a evoluat ca urmare a reorganizării Comandamentului Protecției Civile și a Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari, înființându-se Inspectoratul General pentru Situații de Urgență prin preluarea de la Ministerul de Interne formând o structură unificată.

Protecția civilă intră în componența sistemului securității naționale și reprezintă un ansamblu integrat de activități specifice, măsuri și sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar și de informare publică, planificate, organizate și realizate în România, în scopul prevenirii și reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populației, bunurilor și mediului împotriva efectelor negative ale situațiilor de urgență, conflictelor armate și înlăturării operative a urmărilor acestora și asigurării condițiilor necesare supraviețuirii persoanelor afectate.

Pentru a marca această aniversare, perioada 25.02-04.03.2023 va purta numele de „Săptămâna Protecției Civile” și va aduce o intensificare a acțiunilor în ceea ce privește informarea preventivă și educarea populației în situații de urgență.

Astfel, pe tot parcursul „Săptămânii Protecției Civile”, între orele 09:00-16:00, la nivelul județului, Detașamentele de Pompieri, Secția de Pompieri și Gărzile de Intervenție ale I.S.U.J. Argeș vor desfășura „Zilele Porților Deschise”, cu intrarea liberă pentru toate categoriile de vârste. Excepție de la cele menționate mai sus o reprezintă Detașamentul de Pompieri Pitești, care în data de 28.02.2023 va desfășura o expoziție a tehnicii în parcarea Vivo Mall Pitești.

Marți, 28 februarie, începând cu ora 10:00 la sediul I.S.U.J. Argeș va avea loc un ceremonial militar dedicat Zilei Protecției Civile din România, la care sunt așteptate oficialități ale județului nostru, cadre ale inspectoratului trecute în rezervă, precum și cetățenii care doresc să ia parte la acest moment.

Tot la această dată, începând cu ora 12:00, în parcarea VIVO Mall Pitești vor avea loc o expoziție de tehnică de intervenție și activități de prezentare a modului de acordare a primului ajutor calificat în situații de urgență.

Miercuri, 01.03.2023, începând cu ora 10:00, se va desfășura exercițiul de alarmare publică „Miercurea Sirenelor”. Această activitate se va desfășura doar la data menționată și vă solicităm să nu intrați în panică, fiind vorba doar despre un exerciţiu prin care se doreşte recunoașterea de către cetățeni a semnalelor acustice care pot fi transmise prin intermediul mijloacelor de alarmare. Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor.

Vineri, 03.03.2023, începând cu ora 13:00 se va desfășura un exercițiu cu forțe și mijloace în teren la Colegiul Național “Ion C. Brătianu” din Pitești.

„Totodată, în perioada 25.02.-04.03.2023, pompierii argeșeni au planificate activități de informare și prezentare a modului de comportare în situații de urgență în spațiile cu afluență mare de persoane, dar și în câteva unități de învățământ și lăcașuri de cult.

De asemenea, atenția noastră se îndreaptă și către populația din celelalte localități, acolo unde activitățile se vor desfășura prin intermediul personalului Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență.

Ne dorim ca la finalul acestor activități să fim, așa cum spune sloganul – Împreună mai pregătiți”, a declarat inspectorul şef, col. Alin-Nicolae Berevoescu.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.