🚨⚠️🚨    CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din România că a identificat în mediul online portalul: evignet24.eu, deținut de Enternova Kft. din Ungaria, care NU este autorizat de CNAIR pentru încasarea tarifului de utilizare (rovinietă).

💶    Achiziționarea rovinietei prin intermediul acestui portal poate genera costuri suplimentare semnificative, peste tarifele legale prevăzute de O.G. nr. 15/2002.

Pentru rovinieta cu valabilitate de 12 luni, utilizatorii pot plăti în plus:

🔸    Autoturisme – 76 euro, cu 26 euro (52%) peste tariful legal de 50 euro.
🔸    Vehicule pentru transport marfă cu MTMA de cel mult 3,5 t – 144,5 euro, cu 30,5 euro (26,75%) peste tariful legal de 114 euro.
🔸    Microbuze (8+1 locuri) și autorulote/caravane – 143 euro, cu 93 euro (186%) peste tariful legal de 50 euro.
🔸    Rulote și remorci cu MTMA de cel mult 1,5 t – 79 euro, deși legislația nu prevede un tarif distinct pentru aceste categorii.

❗    Reamintim că, potrivit O.G. nr. 15/2002, nu există tarife distincte de rovinietă pentru:

• microbuze destinate transportului de persoane cu cel mult 8+1 locuri (încadrate la categoria autoturisme);
• autorulote;
• rulote;
• remorci, indiferent de masa totală maximă autorizată.

⚠️    De asemenea, portalul: evignet24.eu încasează tarife și pentru categorii de vehicule care nu sunt prevăzute în legislația națională.

📢    CNAIR nu își asumă nicio responsabilitate pentru achiziționarea rovinietelor prin intermediul portalurilor neautorizate!

✅    Pentru a evita costurile suplimentare și eventualele neplăceri, achitați rovinieta doar:

🌐    pe portalul oficial: www.erovinieta.ro / aplicația oficială eTarife (disponibilă gratuit în Google Play și App Store);
🏪    la distribuitorii autorizați, ale căror puncte de distribuție și portaluri web sunt disponibile pe site-ul oficial al CNAIR.

🔄    Distribuiți această informare pentru ca și alți participanți la trafic să evite costurile nejustificate și să utilizeze exclusiv canalele oficiale de achiziție a rovinietei.

#CNAIR #rovinieta #eTarife #erovinieta #portalneautorizat