Primăria Municipiului Pitești anunță finalizarea ediției a XIV-a a concursului „Cea mai frumoasă și cea mai curată asociație de proprietari din municipiul Pitești”, competiție organizată prin Serviciul Coordonare Asociații de Proprietari, în perioada 1 aprilie-19 mai 2026. Concursul are ca obiectiv stimularea implicării cetățenilor în îmbunătățirea aspectului urbanistic al municipiului, prin întreținerea și amenajarea spațiilor comune și a zonelor verzi din jurul condominiilor. Evaluarea participanților a fost realizată de o comisie formată din specialiști ai Primăriei Municipiului Pitești și ai S.C. Salpitflor Green S.A., în baza criteriilor stabilite prin regulament.

În urma jurizării, au fost desemnate următoarele asociații câștigătoare:

• Premiul pe Municipiul Pitești – 10.000 lei: Asociația de proprietari Bloc 9 – Aleea Căminelor nr. 9, bloc 9.
• Premii pe cartiere/zone – câte 4.000 lei fiecare:
1. Găvana – Asociația Goldiş Residence – bloc R1.
2. Trivale – Asociația Izvorul Trivale 89 – bloc 89.
3. Banat – Asociația Nr. 130 Stadion – blocurile B1+B2.
4. Craiovei – Asociația Petrolul – bloc 6B.
5. Războieni – Asociația Paul – bloc H4.
6. Prundu – Asociația B23 D Călugăreni – bloc B23, sc. D.
7. Tudor Vladimirescu – Asociația Cantemir – bloc P8, sc. A.
8. Popa Șapcă – Asociația Doi Cireși – blocurile P12-P15.
9. Zona Centru – Asociația Teiuleanu – bloc 48, sc. B.
10. Zona Nord și Eremia Grigorescu – Asociația Tache Ionescu Q3 – bloc Q3.

Valoarea totală a premiilor acordate în cadrul ediției din acest an este de 50.000 de lei.

Prin organizarea acestui concurs, administrația locală își reafirmă angajamentul de a susține inițiativele comunitare și de a încuraja implicarea activă a asociațiilor de proprietari în crearea unui oraș curat, îngrijit și prietenos.

Festivitatea de premiere a câștigătorilor va avea loc în data de 22 mai 2026, la ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pitești.