Gospodinele din cadrul Asociației Pensionarilor “Viață Lungă” Mioveni vor avea ocazia să se întreacă în măiestrie, sâmbătă, 1 octombrie, la o nouă ediție a concursului „Recolta de Toamnă”. Vor fi premiate: cea mai bună zacuscă, cea mai bună dulceață și cele mai bune murături. Concursul gastronomic va avea loc la Centrul Cultural, de la ora 11.00.

Atmosfera va fi destinsă prin momente artistice oferite de Ansamblul Folcloric „Dorulețul”. Activitatea se desfășoară cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, reprezentând totodată un preambul al “Sărbătorii Recoltei pe Valea Argeşelului şi Târgul Meşterilor Populari”, eveniment care se va desfășura la Mioveni, în perioada 7-9 octombrie.

Evenimentul este organizat de Centrul Cultural, Consiliul Local și Primăria Orașului Mioveni.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.