Meteorologii au emis două noi avertizări, astfel:
📍 Cod galben
În cea mai mare parte a Olteniei, în vestul, nordul și centrul Munteniei, precum și în sudul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale ⛈️, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50-70 km/h) și – pe arii restrânse – grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1-3 cm). În intervale scurte de timp și prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20-30 l/mp și, izolat, de peste 40-50 l/mp.
📍 Cod portocaliu
În județele Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, precum și zona de munte a județelor Alba, Sibiu, Brașov, Dâmbovița și Prahova vor fi averse importante cantitativ 🌧️, frecvente descărcări electrice ⚡ și, pe arii restrânse, intensificări puternice ale vântului (rafale de 70-90 km/h) și grindină de medii și, posibil, mari dimensiuni (3-5 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 40-50 l/mp și, izolat, de peste 60 l/mp.
⚠️ Pentru siguranța dumneavoastră, în contextul acestor avertizări, se recomandă:
▪️ Evitarea deplasărilor în aer liber pe durata fenomenelor anunțate.
▪️ Evitarea staționării în apropierea copacilor, stâlpilor sau a panourilor publicitare.
▪️ Asigurarea și închiderea ferestrelor și ușilor locuințelor.
▪️ Parcare în zone ferite de arbori sau alte structuri instabile.
▪️ Nu atingeți cablurile electrice aflate la sol – pot fi sub tensiune.
❗ Vă rugăm să urmăriți permanent canalele oficiale de informare și să respectați recomandările autorităților.
📲 Surse oficiale pentru informare și pregătire:
* www.meteoromania.ro/avertizari – actualizări ANM;
* www.fiipregatit.ro – ghiduri de comportament în situații de urgență;
* aplicația mobilă DSU – notificări în timp real, gratuită în App Store și Google Play.
#DSU #IGSU #IGAv #SAJ #SABIf #UPU #CPU #Salvamont #situatiideurgenta #sistemintegrat #mereuladatorie #pompierii #salvatorii #departamentulpentrusituatiideurgenta
