Cod portocaliu

În cea mai mare parte a Olteniei și a Munteniei, valul de căldură se va menține intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 unități. Temperaturile maxime vor fi de 37-39 grade C, iar cele minime se vor situa între 20 și 23 grade C, caracterizând o noapte tropicală.

Cod galben

În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, vestul și nordul Olteniei, precum și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 60-70 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp, iar pe arii restrânse vor depăși 40 l/mp.

ℹ️ Consultați site-ul oficial al Administrației Naționale de Meteorologie și aflați mai multe despre codurile emise: https://www.meteoromania.ro/avertizari/.

🚨 Informații despre modul de comportare pe timp de caniculă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire pentru situaţii de urgenţă: https://www.fiipregatit.ro/.