A fost agitație mare în prima zi a noului an școlar la Creșa Geamăna! Micuții, însoțiți de părinți, au trecut timid pragul primei instituții de învățământ pe care o vor frecventa. Și pentru a face ca acomodarea sa fie una cât mai ușoară, reprezentanții Creșei Geamăna le-au pregătit celor mici numeroase surprize. Baloane colorate, muzică și multă voie bună – acesta a fost secretul ca prichindeii să se desprindă de părinți și să pășească într-o lume nouă!

Alături de personalul instituției a fost și directorul Ioana Nicolae, care le-a transmis un mesaj tuturor celor prezenți: “Știu că, de cele mai multe ori, despărțirea este grea, dar vă garantez că, aici, la Creșa Geamăna, micuții dumneavoastră sunt pe mâini bune! Personalul nostru face tot posibilul ca perioada de acomodare să fie una cât mai ușoară, atât pentru copii, cât și pentru părinți. Pentru acest an școlar am pregătit numeroase activități menite să îi facă pe cei mici să se simtă ca acasă aici, la noi. Vă doresc tuturor un an școlar plin de realizări!”, a transmis directorul Creșei Geamăna, Ioana Nicolae.