🎶 Într-un cadru deosebit, în zi de mare sărbătoare, ultima zi a Festivalului Internațional de Muzică Corală și Instrumentală „D.G. Kiriac” s-a încheiat la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Mioveni, oferind publicului un concert de excepție. Evenimentul a reunit ansambluri de prestigiu din România și Republica Moldova, care au interpretat lucrări corale religioase, clasice și moderne, sub bagheta unor dirijori de renume. Atmosfera a fost una profund emoționantă, încărcată de spiritualitate și rafinament artistic. Au evoluat:

▪️ Corul „Ars Nova – Gheorghe Gomoiu” din Pitești, dirijor: Radu Titi.
▪️ Corul „Pr. Ion Ionescu” din Topoloveni, dirijor: Silviu Deaconescu.
▪️ Corul de tineret „Cantabile” al ASE Chișinău, dirijor: Elena Marin.
▪️ Corala bărbătească ortodoxă a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, dirijor: Pr. George Neacșu.

🙏 Conducerea Primăriei Mioveni adresează mulțumiri tuturor corurilor participante, organizatorilor și celor care au fost alături de noi pe parcursul festivalului.

📍 Evenimentul a fost organizat de: Consiliul Județean Argeș, Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș, Casa de Cultură „Pr. Ion Ionescu” din Topoloveni, Primăria și Centrul Cultural Mioveni, împreună cu Asociația Culturală „Ars Nova” Argeș.

📅 Ne exprimăm speranța că această frumoasă tradiție muzicală va continua și la edițiile viitoare, aducând din nou împreună iubitori ai artei corale și instrumentale!