🙏 La Schitul din Vlădești, credincioșii au cinstit pe ocrotitorul lor, Sfântul Voievod Neagoe Basarab, ctitor și al Mănăstirii Curtea de Argeș și domn al Țării Românești, cel care a deschis tradiția sprijinirii mănăstirilor de pe Sfântul Munte Athos. Am avut mare cinste și bucurie de a participa și anul acesta la hram, împreună cu administratorul public al județului, Cristian Puiu și părintele consilier Cătălin Georgescu.
🙏 Sfânta Liturghie a fost oficiată de PS Siluan, episcopul ortodox român al Ungariei și de PS Nicodim, episcopul Severinului și Strehaiei, într-o atmosferă de rugăciune și comuniune.
⛪️ Aici, la Vlădești, se ridică primul schit din România după rânduiala athonită. Cu voia Domnului și cu binecuvântarea ÎPS Calinic, prin osteneala credincioșilor, Argeșul își reafirmă rolul de leagăn al ortodoxiei și al tradițiilor românești.
Ca președinte al Consiliului Județean Argeș, dar și ca deputat în Adunarea Eparhială și reprezentant al Argeșului în Marea Adunare Națională, trăiesc bucuria de a fi parte din această lucrare care leagă trecutul de viitor și ne întărește în credință.
🙏 Putere și credință celor care, prin rugăciune și osteneală, fac ca aceste locuri sfinte să rămână repere de identitate, credință și cultură pentru întreg Argeșul și pentru Țara Românească!
#credinta #Athos #hram #fypシ #viral #Arges

Trackback-uri/Pingback-uri