Se spune că mănăstirea ar fi fost construită în vremuri îndepărtate de un grup de călugări care căutau un loc izolat și sfânt unde să își poată trăi viața în rugăciune și meditație. Povesteau bătrânii că, în acea perioadă, acești călugări au călătorit mult prin munți, dorind să găsească un loc sacru unde să ridice o mănăstire. După multe căutări au ajuns în Valea-Țițești, o vale tăcută, plină de păduri dese și ape curgătoare, un loc aproape departe de lume, dar totuși aproape de Dumnezeu.

Într-o noapte, călugării au avut o vedenie. Se spune că o lumina strălucitoare a apărut deasupra vârfurilor munților și le-a arătat locul exact unde trebuia să ridice mănăstirea. De îndată ce au început să construiască, au întâmpinat însă mari dificultăți. Piatra pentru construcție nu se lăsa adusă din munți, copacii pentru acoperiș nu se găseau, iar muncitorii erau răpuși de oboseală și de greutăți.

Într-o noapte, după o zi plină de nereușite, călugării s-au adunat pentru a se ruga, cerând ajutorul divinității pentru a finaliza mănăstirea. A doua zi dimineața, când au deschis ochii, au descoperit o minune: materialele necesare pentru construcție erau toate la locul lor, iar munca a decurs mult mai ușor, ca printr-o forță misterioasă. Se crede că Dumnezeu le-a trimis ajutorul în mod miraculos, pentru că acel loc era cu adevărat sacru.

Totuși, legenda nu se oprește aici. În timpul construcției, se spune că un călugăr tânăr, pe nume Ioan, a avut o viziune despre o femeie frumoasă care l-a ispitit să părăsească mănăstirea și să o urmeze. Ioan a rezistat la început, dar tentația a fost prea mare. Într-o noapte, el a plecat fără să spună nimic, iar dimineața a dispărut fără urmă. Locuitorii din sat au spus că, de fapt, tânărul călugăr a fost sedus de spiritele pădurii, care voiau să împiedice terminarea mănăstirii.

Se povestește că Ioan a fost găsit după mult timp, în mijlocul unei păduri, transformat într-o stâncă, iar vocea lui încă se aude din când în când în nopțile liniștite. După dispariția călugărului, mănăstirea a fost terminată, dar povestea tânărului călugăr rătăcit a rămas vie în tradițiile locale. Oamenii cred că spiritul călugărului Ioan bântuie încă zona și, în nopțile în care vântul bate printre copaci, se poate auzi uneori un glas care plânge, chemând ajutor sau încercând să găsească calea spre mântuire.

(Culeasă de studenta noastră Andreea Nache
din Țițești, de la bunica ei, Elisabeta Boteanu,
în vârstă de 78 ani, noiembrie 2024).

Sorin Mazilescu