ℹ️ Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a avut astăzi o reuniune bilaterală cu Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, comisar pentru drepturi sociale, competențe și locuri de muncă de calitate, aflată în prima sa vizită oficială în România.
📝 În cadrul întâlnirii au fost înmânate oficial deciziile de punere în aplicare ale Comisiei Europene pentru două programe strategice:
▶️ Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 – cu un buget de 815 milioane euro, vizează dezvoltarea de servicii comunitare integrate în 2.000 de comunități rurale, facilitând accesul persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate.
▶️ Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – prin proiectul SMART SPO, în valoare de 183 milioane euro, urmărește modernizarea serviciilor publice de ocupare, pentru a răspunde mai bine nevoilor actuale ale pieței muncii.
➡️ Noutatea absolută: Ambele proiecte vor fi derulate pe baza principiului „financing not linked to costs”, adică plata va fi realizată în funcție de rezultate, nu de cheltuielile efectuate. Acest model va asigura o utilizare eficientă a fondurilor europene, orientată spre impact concret în viața cetățenilor.
💬 „Ne dorim ca fiecare euro investit să aducă un rezultat real pentru oameni. Este o premieră pentru România și un pas important spre creșterea calității serviciilor sociale și de ocupare!”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Ministrul a solicitat, în acest context, sprijin pentru:
✅ Investiții în măsuri active de ocupare a forței de muncă.
✅ Suplimentarea fondurilor europene pentru finanțarea programelor de ucenicie, a celor de reducere a șomajului în rândurile tinerilor, creșterea economiei sociale.
✅ Creșterea capacității Inspecției Sociale.
✅ Alocarea de fonduri pentru accesibilizarea clădirilor publice și private și a mijloacelor de transport.
✅ Revenirea în țară a românilor specializați în îngrijiri la domiciliu.
✅ Finanțări suplimentare pentru dezvoltarea rețelei de îngrijire a vârstnicilor.
▶️ La rândul său, comisarul european Roxana Mînzatu a prezentat prioritățile strategice ale noii Comisii Europene, punând accent pe ocuparea și mobilitatea forței de muncă, în special pentru tineri și grupuri vulnerabile, Pilonul European al Drepturilor Sociale, formarea profesională a adulților pe tot parcursul vieții, un rol important urmând să îl joace în acest sens „Uniunea Competențelor”, scăderea gradului de sărăcie pentru copii și creșterea gradului de incluziune.
Trackback-uri/Pingback-uri